Nu vreau să mor. Nu cred că e timpul să mor. Totuşi, nu pot să nu mă gândesc la moarte. Mai ales că am impresia că şi ea se gândeşte la mine.Asa spunea Adrian Paunescu cand povestea cu regret despre moartea marelui actor Stefan Iordache.Si cata dreptate a avut el;moartea e la tot pasul,ne urmareste tiptil,dar nu ataca,ne lasa sa ne chinuim,sa ne perpelim putin,si doar spre final isi da "lovitura de gratie".Asa a facut si in cazul lui Adrian Paunescu,dupa anii dedicati poporului,poeziei,frumosului,l-a lasat sa moara pe un pat de spital,in suferinta,lasand in urma mii de oameni tristi si mai saraci.A dat semne de revenire,si cu totii credeam ca Divinitatea o sa il ierte si o sa il mai lase printre noi,sa ne mai incante cu versurile sale,sa isi mai stranga in brate fata inca o data,dar nu a fost asa,a fost doar o iluzie,care s-a stins repede.Azi dimineata,inima lui a incetat sa mai bata,s-a oprit din lupta cu moartea.Si de data aceasta tot"ea" a avut castig de cauza.Insa sufletul lui,amintirile si tot ce e legat de aceasta persoana,va ramane aici,printre noi,incercand cumva sa ne faca sa nu uitam cine suntem.
Odihneste-te in pace si sufletul tau sa isi gaseasca linistea divina!!
Faceți căutări pe acest blog
vineri, 5 noiembrie 2010
S-a mai stins un suflet!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O lume fara poezie e mult mai trista si apasatoare... O lume fara Adrian Paunescu face poezia mai saraca in cuvinte care merg la suflet rostite sau cantate. O lume a oamenilor fara suflete nu mai e lume, e pustiu.
RăspundețiȘtergere